luni, 30 octombrie 2017

Ce am citit în octombrie și nu va mai trebui să citesc luna viitoare




1. Cees Nooteboom, Pierdutul paradis, traducere din neerlandeză și note de Gheorghe Nicolaescu, București: Humanitas Fiction, 2015, 184p. Un critic literar olandez se intersectează cu o femeie misterioasă pe nume Alma. Mai întîi în Perth, Australia, la o vînătoare de „îngeri”. Criticul se îndrăgostește fulgerător de unul dintre ei (femeia deghizată în înger este chiar Alma). A doua oară la un sanatoriu pentru hipertensivi și nevrotici supraponderali. Cu degete experte, fostul înger îi face masaj. El ar vrea să-l corupă la o viață terestră. Dar femeia-înger, nu și nu. Cum ar veni, criticul nostru n-are noroc la îngeri. Misterioșii îngeri nu vor să coboare pentru totdeauna din văzduh. Într-un cuvînt: un roman mai bun decît mă așteptam. Merită să-l citiți.

2. Kazuo Ishiguro, Să nu mă părăsești, traducere de Vali Florescu, Iași: Polirom, 2011. Faptul cel mai ciudat din romanul lui Ishiguro este că „donatorii-clone” sînt liberi. Dar ei își asumă condiția ca și cînd ar fi necesară și ar ține de o fatalitate. Nu înțeleg de ce unii critici au văzut în roman un horror. Nu este un horror. Ishiguro a scris un roman despre condiția umană (omul ca ființă supusă) și despre cît de fragilă este iubirea, cînd îți accepți soarta fără un singur murmur...

3. John Williams, Augustus, traducere de Ariadna Ponta, Iași: Polirom, 2017. Dacă ignori biografia împăratului, cartea este ok. Dacă o știi de la școală (fiindcă ți-a plăcut istoria), îți rămîne să admiri procedeele narative puse în joc de autor, abilitatea scriitorului. Nu mai există surpriză (nici invenție și desfășurare epică), și te mulțumești cu isprăvile celui care a scris. Viața lui Augustus rezultă din epistole și pagini de memorii, niciuna a lui. Un roman bun, dar situat valoric sub Stoner.

4. Robert Graves, Eu, Claudius, împărat, traducere de Silvian Iosifescu, București: Humanitas, 2003. Un roman amuzant și mai bun, probabil, decît Augustus, din pricina căruia am și citit vechiul roman al lui Graves (a fost tradus în română pentru prima dată în 1942), mai inventiv, mai destins, mai pe gustul meu.

5. Michael Connelly, Blood Work (Piste false), traducere de Irina Negrea, București: Editura Orizonturi, 2003. Pe 21 octombrie, a trebuit să merg la Cluj, într-o comisie de doctorat. Am luat cu mine o carte destul de groasă. Pe drum am citit cîteva pagini din roman. Mi s-a părut foarte bun. Vă va mira, poate, această apreciere după ce am scris cum am scris despre crime novels. E vorba de un roman polițist în sensul cel mai pur. Un detectiv ieșit la pensie (din cauză de boală) e chemat să descurce ițele unor crime. La un moment dat, își dă seama că ancheta îl privește în mod direct. S-ar putea, cît de ciudat!, ca beneficiarul crimelor să fie chiar el... Dacă găsiți cartea în bibliotecă (sau pe un site cu lucrări piratate) și aveți cîteva ore libere, vă recomand călduros s-o citiți.

6. Charles Dantzig, Pourquoi lire?, Paris: Grasset, 2010. Un eseu săltăreț, în stilul cel mai frivol cu putință. Tipic franțuzesc: superficialitate jovială. Un detaliu amuzant dintr-o fantezie a eseistului: la defilări regina Elisabeta a II-a citește pe genunchi Proust. Tot cu acest prilej, venerabilei regine îi vine ideea să scrie un roman de amor. Din păcate, reginele nu au voie să se ocupe de compuneri. Și așa se pierde o vocație...


Constat că n-am citit prea mult. Mi se pare firesc. Tocmai produc un curs nou despre Beliefs și am de străbătut o vastă bibliografie despre justificarea opiniilor, despre diferența dintre credința-în și credința-că și, mai ales, despre vanitatea lor. Ne trăim viața conform unor opinii (beliefs), dar toate aceste păreri (în care credem ferm), la un examen mai acid, își vădesc inanitatea...


P. S. În imagine: o ilustrație de Pascal Moguérou.

2 comentarii:

heraasku spunea...

ei, ați citit destul pentru o lună de om :-)

Valeriu Gherghel spunea...

Nu cred, ritmul cel mai bun e de 10 cărți pe lună :)