joi, 26 octombrie 2017

Cum s-a făcut de n-am citit pînă acum Mîndrie și prejudecată?



Tare mă tem că în nota de ieri am omis esențialul. Nu recitesc nu numai pentru că nu am timp pentru asta, ori pentru că mă tem de dezamăgiri (inerente, altminteri, gustul nostru se schimbă în timp), dar nu recitesc (prea des) și pentru motivul că sînt foarte conștient de numărul imens al cărților semnificative, pe care încă nu le-am deschis.

Dacă există măcar un cititor bun pe lumea asta, cu siguranță că nu eu am fost acela. Nimeni n-a citit tot, asta nu-i cu putință în universul sublunar. Dar vreau să recuperez măcar o parte infimă din ceea ce încă nu am citit, deși nici asta nu-i cu putință. Există cărți care m-au dezamăgit, la ele nu voi reveni probabil niciodată, dar există o mulțime de cărți excelente, despre care știu deja o mulțime de lucruri (știm întotdeauna mai mult decît am vrea și ne-am dori), deși nu le-am străbătut. Dacă m-aș apuca să recitesc (a cîta oară?) Demonii lui Dostoievski, ori Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, ar trebui să renunț la toate cărțile pe care n-am avut dispoziția sau norocul să le citesc pînă acum. Și mă refer numai și numai la cărți importante, la clasici. Cînd privesc lista acestor cărți, mă îngrozesc.

Voi începe, astfel, jocul imaginat de David Lodge, în Schimb de dame. Mi-e imposibil, de pildă, să pricep de ce n-am citit Mîndrie și prejudecată de Jane Austen. Am început cartea de o sută de ori, nici măcar nu-mi lipsea din bibliotecă, și de fiecare dată am renunțat. Spre mirarea foarte vocală a prietenilor: „Cum, n-ai citit Mîndrie și prejudecată? Glumești? Atunci ce altceva ai citit?” Întrebarea nu mă ia pe nepregătite, desigur, am răspunsul pregătit: „Lotte la Weimar, ca să vezi!”.

Știu bine că nimeni n-a citit de curînd Lotte la Weimar, dacă nu urmează Germanistica și nu are un examen de dat. Și mai știu că romanul lui Thomas Mann (iată că-l menționez încă o dată pe autor) nu contează ca unul de prim rang. Poți trăi împăcat și fără să fi parcurs Lotte la Weimar. Triumful meu este, totuși, modest, fiindcă știu precisMîndrie și prejudecată reprezintă un roman nu neapărat mai bun (ce înseamnă „bun” aici?), ci un roman mult mai citit și mai discutat mai ales de către publicul simțitor. Și totuși: păcatul de a nu fi citit cartea lui Jane Austen nu se compară cu mica eroare de a fi neglijat Lotte la Weimar. Păcatul meu este, deci, strigător la cer. Voi putrezi în iad.

Concluzia discuției e limpede. Ar trebui să mă apuc de Mîndrie și prejudecată. Dar cînd? Acum nu-mi găsesc nici un chef pentru un roman de îmbufnări feminine și de genuflexiuni masculine, în care ceea ce s-ar putea rezolva printr-un anunț lapidar (o nenorocită de căsătorie), și în cuprinsul unei singure pagini, se rezolvă abia în trei sute, printr-o complicare psihologică gratuită și, de ce să nu recunosc, măcar în ceasul al doisprezecelea, al francheții înțelepte, extrem de plicticoasă.

Deci, nu sînt sigur că voi citi Jane Austen. Am nevoie de încurajări...


P. S. În imagine: Élisabeth Louise Vigée Le Brun (1755 - 1842), Portrait de la baronne Henri Charles Emmanuel de Crussol Florensac, née Anne Marie Joséphine Gabrielle Bernard de Boulainvilliers (1785).

3 comentarii:

heraasku spunea...

vai! ghimpele meu e Moby Dick. nu l-am citit la timp (care o fi ăla) și nu am mai găsit loc de ea. e horror! în plus mai am o nebunie cu cartea asta. într-un film, Woody Allen spune, mort fiind, că cel mai mare regret e că nu a citit Moby Dick. așa că treaba e groasă tare :-)

Cristelino spunea...

Cu iertare maestre.Ce citesti nu neaparat te defineste.Cartile pot sa fie intelese...mai tarziu.

Valeriu Gherghel spunea...


@ Heraasku La capitolul Melville stau destul de bine, am citit Moby Dick.

În schimb, la capitolul Jane Austen stau dezastruos și-mi vine greu să explic de ce. Dar o să încerc pentru a n-a oară să citesc Mândrie și prejudecată. Un om nu poate trăi fericit fără să fi parcurs acest roman...

@ Sunt orice, numai maestru nu sunt :)) Aveți dreptate, înțelegerea unei cărți cere mult timp, mai ales dacă e una de filosofie :)