marți, 10 octombrie 2017

O aparență populară: scriitorii sînt țicniți la cap



Se dedică Zilei mondiale a Sănătății :))


Cu siguranță că o nevroză nu e cel mai benefic cadou pentru un scriitor ordonat, mai ales dacă scrie proză.

Nevroza provine din insomnie (insomnia face parte din ea, e un cerc vicios la mijloc), poate și din afundul înzestrării genetice, iar scriitorul de proză (sau de eseuri, dacă poftiți) are nevoie de un somn bun. Inspirația nu te vizitează decît dacă ai dormit bine.

Nevroza e însoțită de gîndurile cele mai iraționale (în sensul că sînt întotdeauna exagerate) și psihologii pretind chiar că este o consecință a lor. Nevroticul gîndește greșit. În nevroză n-ai liniște și e imposibil să rămîi senin, te frămînți degeaba, devii anxios. Nevroza se învecinează, adeseori, cu depresia și, în final, cu sinuciderea. Virginia Woolf și Sylvia Plath sînt victimele ei cele mai cunoscute.

Sigur, toată lumea știe (și afirmă cu malițioasă plăcere) că scriitorii sînt puțin țicniți la cap. Măcar în aparență. Fiindcă există mitul romantic al scriitorului nevropat, alcoolic și nefericit în amor, mulți indivizi contemporani (îndeosebi, versificatorii) fac pe-a nebunii, se afundă în crîșme, fără să aibă habar prin ce chinuri trece un nevrotic autentic. Nu-i suficient să porți un basc roșu pe o parte a căpățînii, ori o jiletcă galbenă sub un sacou verde, nu-i suficient să pleci din tavernă la ora închiderii, să vociferezi în direcția publicului, să-ți lași codiță, pentru a deveni un psihopat veritabil. Și nici pentru a găsi talent.

Un nevrotic scrie în pofida bolii și a universului care conspiră împotriva lui, în pofida fatalității. În realitate, maladia cunoaște remisiuni, mai lungi sau mai scurte, și abia atunci îi oferă scriitorului puțin răgaz pentru munca lui. Abia atunci scriitorul își trage sufletul. Nevroza nu este deloc productivă. Creația exclude nevroza, chiar dacă ideile de nebunie și creație sînt în mintea noastră strict învecinate, ba acoperă aceeași noțiune. Doar omul sănătos poate scrie un roman sau un poem bun. Nevroticul e afundat în anxietăți.

Bineînțeles, au fost scriitori însemnați, celebri pentru ideile lor cel puțin ciudate. Dar a avea idei ciudate, obsesii, a susține năzdrăvănii nu încropesc încă o nevroză. Tolstoi a fost un suflet chinuit și a proclamat fără clipire cele mai bizare și mai extravagante opinii. Una dintre ele leagă strîns căsătoria de castitate. Nesocotirea castității strică familia. Unde nu e castitate exact acolo apare înșelăciunea reciprocă. În acest caz, de la minciună și pînă la crimă nu mai este decît un pas. Păstrați, deci, un mariaj cast! Din fericire pentru el, Tolstoi avea un somn bun și făcea multă mișcare fizică. La 80 de ani, mergea vioi pe bicicletă și se distra împreună cu nepoții. Călărea ore întregi prin pădurile de la Iasnaia Poliana.

O insomnie prelungită l-ar fi făcut, poate, să aibă idei normale, dar nu ar mai fi scris Sonata Kreutzer.

Aș încheia cu un citat din Mario Vargas Llosa. Scrisul înverșunat păstrează sănătatea: „Eu trăiesc scriind. Munca îmi organizează viaţa, mă apără de frustrări, de eşecuri, de obstacolele pe care le înfruntăm toţi în viaţa de zi cu zi”.


P. S. În imagine: Amedeo Modigliani, Marie, fille du peuple, La petite Marie (1918).

2 comentarii:

Veronica spunea...

Splendid!

Valeriu Gherghel spunea...

Aveți un suflet tare bun. Mulțumesc :)